L-am cunoscut pe Parintele Antim la Manastirea Secu, unde eram vietuitor ca monah si preot, dupa perioada de detentie. Pentru mine, Parintele Antim a fost modelul de desavarsire monahala, cel mai imbunatatit dintre monahii pe care i-am cunoscut, iar povatuirea si rugaciunea lui tainica le simt si acum.
Parintele Antim a fost o personalitate deosebita pentru monahismul nostru, mai ales pentru cel din Moldova, pentru ca a dus o viata foarte cumpatata, de infranare desavarsita si de o singuratate aparte, de izolare, dar in acelasi timp si de comunicare.
Era iubitor de tacere si considera ca vorba mai mult ucide decat foloseste. Dar in acelasi timp era un suflet jertfitor, iubitor de lume, de oameni, poate mai mult decat putem noi intelege; el ii iubea rugandu-se pentru ei.
